1.Despre pacat
,,Cine ajunge sa-si vada
pacatul,este mai mare decat acela care a vazut un
inger.”(Sfantul Efrem Sirul)
Pacatul este un concept fundamental
in teologia crestina si nu numai.El ocupa un loc importnt in discursul teologic
si in predica Bisericii,pentru ca este o realitate fundamentala si determinanta
in viata fiecarui om.
De aceea fiecare ins ar
trebui sa stie ca pacatul nu este inainte de toate un discurs religios,teologic
care poate fi justificat,dezintersat,ci este o stare reala sau chiar mai multe
stari reale care afecteaza viata.S-a indus intr-un mod eronat mentalitatea ca putem vorbi despre pacat doar in context
religios si ca este o preocupare doar a omului care are o viata religioasa si
morala.
De aceea este perceput ca si
consecinta a nerespectarii unor conventii,legi,canoane.
Este o perspectiva exterioara
pacatului care a adus la concluzia ca,daca resping sau nu ma intereseaza
respectivele conventii morale,nu am treaba cu pacatul.
Ar trebui,insa,sa se
inteleaga ca pacatul este,inainte de orice,un esec existential,o abatere de la
modul corect sau sanatos de a trai,o ratacire.
De altfel,originalul grecesc
al cuvantului pacat, ,,amartia”inseamna etimologic gresirea tintei,esec,abatere
de la drum.
Prin urmare,pacatul este o
realitate concreta,care ne afecteaza in orice situatie ne-am afla,oricare at fi
sensul pe care cautam sa-l dam vietii noastre.
Presiunea pacatului poate
disparea numai eliminand orice sens din viata noastra,lucru care se intampla cu
tot mai multi dintre noi.Acest context ne ajuta sa scapam de presiunea
pacatului dar nu si de pacat sau de consecintele lui asupra existentei noastre.
Partea a 2a
Păcatul (din latină peccatum) este un
act, fapt, cuvânt, gând sau omisiune de a face binele, contrar a ceea ce o
anume religie consideră drept voința lui Dumnezeu. Constă în călcarea unei legi sau a unei porunci
bisericești, o abatere de la o normă religioasă, o fărădelege, o faptă
vinovată, o greșeală, o vină. Păcatul
înseamnă o încălcare a legilor lui Dumnezeu, o violare a legăturii cu el și cu
aproapele.
În concepția religiei
creștine, păcatul strămoșesc, denumit și păcat
originar, este greșeala de a fi încălcat
interdicția divină de a nu gusta din pomul
cunoașterii binelui și răului, fapt care
a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace.
Din punct de
vedere religios, un păcat trebuie să îndeplinească 2 condiții de bază:
·
păcatul
să fie săvârșit în mod voit, conștient
·
păcatul
să fie făcut de bună voie, nesilit de nimeni.
Păcatul a existat de
când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de
civilizatie, stiintă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtutile
lui, a rămas acelasi.
Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul
acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. Pornirile spre a păcătui există în
acelasi fel la toti oamenii, datorită alterării fiintei umane în urma păcatului
lui Adam. Deci, cu înclinatia spre păcat, se naste genealogic fiecare om
muritor de pe acest pământ. Insă disciplinarea biologicului, schimbarea
traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastră pot
fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine
ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu
ajutorul preotului, poate salva omul. Nici un om nu poate să spună că nu stie
ce este si ce nu este păcat. Fiecare avem constiinta morală pe care trebuie sa
o ascultam pentru a ne feri cat mai mult de pacate.
Păcatul a avut urmări
grave de la începutul creatiei. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult
s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci
si asupra Creatiei. Tot asa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se
răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci si asupra familiei, casei,
copiilor.’
Una
din consecinte este imbolnavirea si starile psihopatologice.
Voi
prezenta in urmatorul numar o parte din acestea.
